Beneficiari și parteneri

În vederea îndeplinirii obiectivelor proiectului PDD, Aparegio Gorj S.A. colaborează cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Direcția Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management (AM) pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, care monitorizează implementarea proiectului și atingerea obiectivelor PDD 2021-2027, respectiv prin Direcția Regională Intermediară Sud-Vest Oltenia, cu rol în implementarea PDD la nivel regional, acționând ca interfață între AM și beneficiari.

De asemenea, Aparegio Gorj S.A. colaborează cu reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „ADIA” Gorj, cu atribuții de control și monitorizare, conform Contractului de Delegare semnat cu Aparegio Gorj în numele și pentru autoritățile locale membre în ADI.

Alte autorități implicate în derularea „Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Gorj” etapa a II-a, care au rol de parteneri, respectiv beneficiari ai investiției implementate de Aparegio Gorj prin PDD 2021-2027:

  • Consiliul Județean Gorj
  • Primăria municipiului Târgu Jiu
  • Primăria municipiului Motru
  • Primăria orașului Rovinari
  • Primăria orașului Bumbești-Jiu
  • Primăria orașului Târgu-Cărbunești
  • Primăria orașului Țicleni
  • Primăria orașului Novaci
  • Primăria orașului Tismana
  • Primăria orașului Turceni
  • Primăria comunei Peștișani
  • Primăria comunei Turcinești